Recenzie Frankenstein de Mary Shelley

Multumiri Grupului Editorial Corint pentru aceasta carte si pentru sprijinul acordat.

“Frankestein” este o capodopera clasica a secolului XIX. Autoarea, care a inceput sa scrie povestea inca de la varsta de 18 ani, da dovada de o imaginatie debordanta scriind aceasta carte infricosatoare la vremea aceea, chiar daca initial ideea ii venise in urma unui cosmar. Mary Shelley facuse un intelegere cu lordul Byron si Percy Shelley, care ulterior a devenit sotul ei, ca toti trei sa creeze o poveste care sa porneasca de la o intamplare supranaturala. Ei bine, doar povestea lui Mary Shelley a vazut lumina tiparelor.

Cartea ne spune povestea tanarului Victor Frankenstein si a creaturii sale odioase. Victor este un tanar pasionat de stiinta, chimie si natura umana. Acesta, impins de curiozitatea stiintifica si singuratate, incearca sa readuca la viata o creatura faurita din parti diferite, desprinse ale mai multor cadavre. In lipsa acestuia, creatura prinde viata si paraseste locuinta lui Victor aventurandu-se in lumea straina. Se adaposteste intr-o baraca langa casa unei familii. De la acestia deprinde arta cunoasterii, bunatatea, limbajul , chiar daca sta la distanta de ei. Dar dupa ce ii abordeaza intr-o zi, acestia se sperie groaznic de infatisarea hidoasa a creaturii si-l alunga, crezand ca vor sa le faca rau. De asemenea, provoaca repulsie mai multor oameni care-l ocarasc de cele mai multe ori. Satul sa fie tratat astfel, creatura doctorului Frankenstein ii face o vizita lui Victor si-i cere ca acesta sa-i creeze o sotie, o creatura la fel de imperfecta pe cat este el, care sa-l inteleaga si cu care sa traiasca departe de privirile malitioase. Dar dupa cum deja se stie, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Ce consecinte vor exista dupa ce creatura lui Frankenstein este scapata de sub control si cum se va termina aceasta poveste sinistra? Cititi totul in aceasta poveste emotionanta si moralizatoare oferita de Corint Educational.


Parerea mea / Detalii

  • Desi lectura a mers cam greu, cu multe descrieri, relatari si foarte putin dialog, nu pot sa ma plang, deoarece a fost o carte incantatoare, emotionanta si relativ trista. Este o carte numai buna de citit pe vreme ploioasa, intr-un loc cu o lumina difuza, unde imaginatia poate iesi la joaca pentru a o face si mai inspaimantatoare decat este deja.
  • Daca in seria “Ucenicia lui Viktor Frankenstein”, respectiv “Elixirul Vietii” – primul volum al seriei, intalnim un tanar Viktor Frankenstein care abia ce prinde gustul alchimiei si al aventurii, cu o dorinta de cunoastere nemarginita, in timp ce incearca cu disperare gaseasca faimosul Elixir al Vietii si sa-si mentina fratele Konrad in viata, “Frankenstein” ni-l prezinta pe Victor ceva mai matur, cu niste cunostinte si curiozitati fara limite.
  • Nu poti sa vorbesti despre ”Frankenstein” decat dintr-o perspectiva parinteasca. Abandonat de creatorul sau, Frankenstein trebuie sa se descurce singur in lumea cruda in care a fost adus, astfel este supus greselilor si superficialitatii crase a oamenilor. Numit si ”Prometeul modern” din cauza titanului Prometeu care a facut omul (primul om) din lut si care a furat caldura/lumina de la zei pentru a-l putea tine in viata pe om, putem face o pararela cu Victor, care insa, nu s-a strofocat prea mult sa isi tina creatura in viata, ba mai mult, a fost speriat de ea, de propria creatura, propriul sau ”copil”.
  • Probabil va intrebati de ce trista? Ei bine, pentru ca inteleg atitudinea si actiunile creaturii lui Frankenstein (pacat ca nu i-a dat un nume, poate de aici si confuzia cu “monstrul Frankenstein”, care de fapt este monstrul lui Frankenstein). Tot ce si-a dorit monstrul a fost sa fie acceptat si tratat ca un oarecare. Nimic altceva, nimic special. Dar din pacate, observam inca de pe atunci, la Inceputul anilor 1800 o superficialitate a societatii care nici in ruptul capului nu poate accepta, ceva nou, ceva diferit, percepandu-l ca ceva amenintator, ceva odios.
  • In fond, ce este frumusetea? Exista undeva vreun masurator de frumusete care sa poata da un calificativ sau o nota unei persoane bazandu-se pe felul in care arata? Nu! Ar trebui ca faptele pe care le savarsim sa vorbeasca pentru noi si sa fie cartea noastra de vizita, si nu felul in care aratam. Oricine poate critica si oricine poate fi criticat la fel de usor la randul sau. Ar trebui sa ne gandim bine actiunile inainte de a face un lucru si ar trebui gandita la fel de bine o vorba inainte de a o scoate pe gura. Faptul ca “monstrul” lui Frankenstein isi pierde cumpatul si speranta in lumea in care a fost blestemat sa traiasca este doar o repercusiune a actiunilor savarsite de satenii critici, speriosi si uneori cruzi. Dar sa fiu sincer, ii inteleg pe deplin si pe sateni.  Nu in fiecare zi vezi pe cineva aratand ca un cadavru umblator. Si daca o faci, cea mai logica reactie pe care ai avea-o ar fi sa te sperii si sa incerci sa te aperi intr-un fel, desi monstrul nu pare a-ti dori raul in niciun fel.

O lectura inteligenta, moralizatoare, care iti ofera un usor sentiment de tristete si nedreptate, dar pe care oricine, indiferent de varsta, ar trebui sa o citeasca macar o data in viata.



Alcatuirea cartii

220 pagini, 24 capitole

Fragmente

“Vie si fulgeratoare precum lumina a fost ideea care m-a strabatut atunci: <<Am gasit! Ceea ce m-a infricosat pe mine ii va infricosa si pe ceilalti si nu-mi ramane decat sa descriu spectrul care m-a bantuit in acel miez de noapte>>! A doua zi, am anuntat ca m-am gandit la o poveste, pe care am inceput-o cu fraza: <<Era intr-o noapte pacloasa de noiembrie>>, continuand-o apoi cu transcrierea acelei nopti de groaza.”

Extras din Introducerea autoarei la editia din 1831

“[...] suntem fiinte neobisnuite, doar pe jumatate oameni, daca nu aflam pe cineva mai intelept, mai bun, mai iubitor decat noi insine, cum ar trebui sa fie un prieten, care sa ne sprijine pentru a ne imbunatati firile slabe si supuse greselii. Odata am avut un prieten, una dintre cele mai nobile fapturi, drept care sunt in masura sa judec ce inseamna prietenia. Tu ai speranta si lumea la picioare, deci nu trebuie sa desperi. Pe cand eu... eu am pierdut totul si nu o mai pot lua de la capat.”

“In fiecare noapte ma napadea febra si devenisem din cale afara de irascibil: fosnetul unei frunze imi dadea fiori si-mi evitam semenii de parca as fi fost vinovat de o crima. Uneori ma ingrozeam cand ma vedeam in ce hal ajunsesem, aproape ca o epava. Doar telul meu ma mai tinea in picioare, facandu-ma sa cred ca truda se va sfarsi curand si ca miscarea si distractiile vor alunga boala ce se profila. De altfel, imi promisesem solmn asta, de indata ce creatia mea ar fi fost desavarsita.”


Citate

“Atunci cand minciuna seamana atat de mult cu adevarul, cine mai poate fi sigur de certitudinea propiei fericiri?”





Comentarii

Trimiteți un comentariu

Asteptam parerile voastre!